lacrimi de cerneala

ma intreb...
oare ce s-a intamplat?
ce fac acum?
de ce scriu?
de ce sunt asa gol?...
simt cum de lume -
ma detasez
prin perceptia melancoliei
si prin cuvintele altora...
nu judec si nu critic
ma exprim prin viu grai
dar nu onest...
doar pe hartie alba,
prin sentimente din cerneala
pot fi sigur
si singur;
fara a fi distras, sau macar interesat
oare ce s-a intamplat?
cand m-am pierdut?
as vrea sa vad mai mult...
sa simt mai mult...
sa plang mai mult...dar,
cu lacrimi de cerneala.

Just ThiS

 vreau sa vezi ce scriu...
ca sa intelegi,
un lucru atat de mic, si
probabil inutil
dar sincer...
vreau o privire adevarata,
in care sa alunec,
prin intermediul mintii mele
sa te cunosc..
fara sa iti vorbesc,
sau sa intuiesc...
vreau doar sa te vad pe tine
asa cum ai fost, esti
si vei fi
caci, odata i-am vazut;
doar timpul mi-a fost potrivnic...
nu m-a lasat,
si am ramas...
impresionat despre un gang
pe care imi doresc
cu tine sa-l impartasesc,
macar pentru 1 minut.





 a trecut...din nou; De ce?
nu se opreste timpul...
macar pentru un minut,
cand sunt fericit
sa vad o lume placuta
cu un sfarsit frumos...
dar nu e asa, vad o
vasta durere, prea mare pentru mine
prea mare pentru tine...
ce-am sa fac?
am sa indur; sunt obisnuit


ca sa vad totul roz...cand
defapt este negru
ca un taciune.






Am invatat ca nu e bine
Sa vorbesti deschis,
Sa te uiti duios,
Sa gandesti pompos
Sa judeci premeditar...
dar acum stiu ce am facut...
mi-am lovit singurul lucru uman,
din pacate s-a crapat...
incerc sa caut bucatele
imprastiate in vastul univers
al mintii mele...