In continuare

Mai tarziu

In liceu…totul a inceput asea ciudat , nu cunosteam pe nimeni; era o lume noua..toata lumea era uimita probabil, urma sa ne petrecem 4 ani foarte importanti din viata -- o foaie din trecutul nostru care avea sa fie scrisa pe indelete , pas cu pas , fiecare nazbatie, orice detaliul; fie el mare/mic va fi scris si intiparit in memoria tuturor sau a unora din acest colectiv de care mie personal imi va fi destul de greu de uitat….
Primele zile din liceu, vai nu stiai ce sa faci cum sa te asezi in banca, cum sa te comporti, ii vedeam pe multi colegi dandu-se in spectacol, eu nu – eu erab baiatul din a doua banca de la perete care era linistit si doar observa din exterior ce se intampla
Asteptam profesorii, care parca nu se mai terminau de intrat in clasa si niciodata nu terminau ce aveau de zis… orele, zilele treceau repede…si incet incet am inceput sa ne cunoastem intre noi.. stiam cam ce si cum erau colegii, profesorii.Eu in schimb nu prea ma alaturasem grupului din clasa, eu eram cu prietenii din generala si cartier…si sa zic cu 1-2 din clasa…in fiecare zi mergeam si veneam cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei (mai precis cel mai bun) el era la un liceu alaturat…si ne povesteam toate intamplarile…amandoi eram entuziasmatide noile experiente pe care le aveam.Primele note din liceu probabil au fost cele mai infricosatoare evenimente posibile de pe o zi din liceu…imi amintesc prima nota…incep sa rad numai cand ma gandesc la ea…hmmmpfff, … a fost la matematica cand profesorul ne’a pus o intrebare, iar cel care raspundea avea sa primesca nota maxima… dar pe masura ce timpul trecea acesta mai scadea un punct din nota, toti din clsa se chinuiau sa caute cele mai sofisticate rezolvari posibile … la care eu ridic mana…profesorul ma cheama in fata clasei la tabla si ma intreaba de rezolvarea problemei…in mintea mea era un haos total, dar nu conta daca greseam…asea ca am spus cum am gandit eu…era foarte simplu…colegii au inceput sa rada si sa faca misto…gen “prostule nu are cum sa fie asea simplu”…dar probabil am avut si noroc.. caci profesorul sta un pic se uita la mine si imi zice “bravo baiete!! cum te numesti?ai nota 9”…mi’am dat seama ca probabil nu eram atat de “prost” pe cat credeam…
Tot mergea bine…era pe la inceputul semestrului II cand am inceput sa fac incet dar sigur… intr’o mica manie a mea “chiulitul”…deoarece in primul semestru prietenul meu cel mai bun.. a lipsit incontinuu si ma chema si pe mine, dar eu nu, nu vroiam sa fac asta caci vroiam sa iau note…si bla bla bla bla…dar acum se schimba’se foaia… ma plictiseau orele … si am inceput sa plec putin cate putin, il chemam si pe tovarasu meu… dar acum el statea si eo chiuleam… in fine ajunsesem sa la un prag de preaviz…dar m’am potolit si am terminat anul destul de bine…
Vara isi facu’se aparitia si deja dupa un lung si obositor an de studii intense si chiuluri si mai , hehe , urma sa avem 3 luni de libertate…Pacat, toata lumea stie ca zilele in vacanta trec prea repede… si chiar daca tu ai multe de facut… nu prea poti sa le faci pe toate doar in 3 luni…si iar incepe un an de studii …iar multe zile de ascultat, multe teste, multe chiuluri…
Daca ar fi sa scriu cam toate lucrurile care s’au intamplat pe parcusul a 4 ani de liceu… probabil as ajunge ca Ion Creanga cu “Amintiri din copilarie”, asa ca am sa scurtez mai totul in doar ceea ce e esential si probabil toata lumea a trecut prin…iubirile din liceu, unele dintre cele mai frumoase si inocente iubiri…dar ce conteaza… avand in vedere faptul ca toate lucrurile frumoase nu dureaza mult…Majoratele prin care unii ati trecut sau urmati sa treceti…sunt cele mai frumoase momente unde toti colegii uita de cine esti sau cum esti…si doar te felicita iti doresc cele mai bune din lume… sa ajungi cat mai departe si sa fii cel mai mare… iar cei care fac 18 ani…credeti’ma distrativa in ziua aceea cum nu ati facut’o niciodata nu conteaza daca parinti vostri sunt acolo…tu esti sarbatoritul, tu faci ce vrei, tu trebuie sa te simti bine nu altcineva…si nu trebuie sa faci pe plac cuiva…frica de a ramane coriente, frica de a fi exmatriculat…prin care cred ca am trecut … destul de mult, cei care ma cunosc ma stiu…cam cate absente aveam…numarul lor va ramane un secret totusi, iar in final probabil cel mai nostalgic moment pe care l’am avut in toti anii… momentul in care a trebuit cu toti sa ne luam ramas bun si sa plecam fiecare pe propriul sau drum…ultimul an clasa a 12-a pe care cred ca tin minte toate lucrurile intamplate…si totusi…momentul in care chiar am varsat cateva lacrimi…pentru un colectiv…pe care o sa mi’l amintesc si pe patul de moarte…momentul in care incet incet iti lasi copilaria si incepi sa cresti sa devii un om in toata firea … un om mare… dar de ce sa mai lungesc atat…in momentul in care a trebuit sa ne luam ramas bun pot sa spun ca ii iubeam pe toti colegii mei… nu conta daca nu eram prieten cu ei sau eram… ei erau ca si cand ar fi fost cei mai buni prieteni si vor ramane acolo undeva ascunsi bine in mintea mea…PUNCT.